Cazul din Caracal. ADN-ul Alexandrei, în oasele găsite la Dincă / Hainele, telefonul și cartela Alexandrei, identificate într-un parc din oraș

Publicat: 02/08/2019, 22:28

22:26 Cumpănașu: ADN-ul din oase este al Alexandrei

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, a declarat, vineri seară, că ADN-ul din oasele găsite de la domiciliul lui Gheorghe Dincă și analizate de INML este al fetei. Ministrul Justiției a anunțat familia.

Citiți continuarea…

18:37 DIICOT, după perchezițiile de la casa lui Dincă: Au fost găsite fragmente osoase și probe biologice

Anchetatorii au identificat, în urma perchezițiilor de vineri de la casa lui Gheorghe Dincă, alte fragmente osoase și probe biologice care urmează a fi analizate din punct de vedere genetic și antropologic, informează reprezentantul DIICOT. Percheziția va fi reluată sâmbătă.

Citiți continuarea…

18:03 Anchetatorii au găsit telefonul Alexandrei într-un parc din oraș

Anchetatorii au găsit hainele și telefonul Alexandrei, dar și cartela SIM a fetei într-un parc din Caracal, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Citiți continuarea…

17:06 Fiica lui Dincă respinge legătura dintre ea și faptele comise de tatăl său: Nu am nicio legătură / Nu este nimic adevărat

Daniela Dincă, fiica lui Gheorghe Dincă, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nimic din ceea ce s-a spus în ultima vreme despre ea nu este adevărat și va răspunde în fața anchetatorilor când va fi solicitată.

Citiți continuarea…

15:22 Rezultatele expertizei antropologice: Oasele ridicate de la Caracal aparțin unei fete de 15-17 ani

Rezultatele expertizei antropologice finalizate vineri arată că oasele ridicate de la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal aparțin unei fete cu vârsta între 15 și 17 ani, au declarat pentru MEDIAFAX surse din INML.

Citiți continuarea…

Ora 12: 43Dincă a oferit noi indicii în cazul de la Caracal; procurorii verifică inclusiv gropile betonate

Gheorghe Dincă, bărbatul care a spus că le-a ucis pe Alexandra și pe Luiza, a oferit, în cadrul anchetei, noi indicii care sunt verificate, vineri, la locuința acestuia, din Caracal. Echipe complexe verifică fiecare detaliu, inclusiv gropile betonate.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat, vineri, presei, la Caracal, că vor fi cercetate toate zonele din curtea locuinței lui Gheorghe Dincă, de echipe complexe. Printre cele verificate sunt și gropile de beton.

„În baza unui nou mandat de percheziție am intervenit la domiciliul inculpatului, urmare a preluării dosarului de la DIICOT ST Craiova la Structura Centrală. Vom efectua o cercetare criminalistică complexă și amănunțită, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Institutul Național de Criminalistică, precum și cu Serviciul Criminalistic din Poliția Capitalei. Când vorbesc de o acțiune complexă, de o cercetare complexă, mă refer la faptul că vor fi sectorizate toate zonele, vor fi cercetate cu echipe diferite. De asemenea, se va avea în vedere și vor fi verificate și gropile acelea cu beton și ciment după ce în prealabil vom face o degajare a zonelor respective”, a spus Porime.

Potrivit acesteia, Dincă a oferit noi indicii care vor fi verificate.

„A mai oferit noi indicii care vor fi valorificate și verificate în cadrul anchetei. Nu pot spune la acest moment (ce indicii – n.r.). Noi am solicitat de ieri mandat de percheziție domiciliară”, a afirmat Porime.

Procurorii DIICOT au reluat vineri cercetările în cazul crimelor de la Caracal, făcând verificări la casa lui Gheorghe Dincă, unde au fost găsite probe de ADN aparținând Alexandrei Măceșanu.
Dincă, suspect principal în acest caz, participă la cercetări. El a fost dus sub escortă de la Arestul Central din Capitală înapoi la casa din Caracal, unde le-ar fi ucis pe cele două tinere, pentru verificări.

Ora 10: 08GheorgheDincăa ajuns la casa din Caracal și participă la cercetări alături de procurorii DIICOT

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul Caracal, a ajuns, vineri, la casa din Caracal unde le-ar fi ucis pe cele două adolescente, și participă, alături de procurorii DIICOT, la verificări, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că suspectul a fost dus sub escortă de la Arestul Central din Capitală înapoi la casa din Caracal, unde le-ar fi ucis pe cele două tinere, pentru verificări.

Potrivit surselor citate, Gheorghe Dincă a fost audiat din nou în noaptea de joi spre vineri de către procurorii DIICOT, structura centrală, cei care au preluat ancheta, și, bărbatul menținându-și declarațiile anterioare, în care a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că testul poligraf la care Gheroghe Dincă ar fi trebuit să fie supus vineri a fost amânat pentru o dată ce urmează a fi stabilită.

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, a fost dus, joi, timp de o oră și jumătate, la sediul Institutului Național de Medicină Legală. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că Gheorghe Dincă a fost verificat medical de către angajații Institutului Național de Medicină Legală, urmând ca expertiza psihiatrică să fie făcută săptămâna viitoare.

Bărbatul a fost huiduit, joi dimineață, de către mai multe persoane prezente la sediul Institutului Național de Medicină Legală pentru diferite cazuri, fiind recunoscut de către aceștia în momentul transferului într-un alt corp de clădire din cadrul instituției.

Dincă a ajuns, miercuri, la Spitalul Penitenciarul Jilava pentru a primi îngrijiri medicale, deoarece, potrivit unor surse judiciare, acesta acuză dureri la nivelul coastelor și al pieptului, spunând că ar putea avea o fractură provocată de anchetatori. Bărbatul susține că, atunci când anchetatorii au decins la locuința lui pentru percheziții, l-au lovit cu picioarele atunci când l-au imobilizat.

Bărbatul și-a recunoscut duminică ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât și al Luizei.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
De ce NU cresc toate pensiile. Olguța Vasilescu tună și fulgeră: Au aruncat legea la...
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?